Aceasta optiune va reseta prima pagina a site-ului Academia Pescarilor.

Reset Academia Pescarilor- pescuitul la crap, pescuit crap, pescuit sportiv, pescuit, pescuit stiuca homepage

DELTA DUNARII, MAHMUDIA…

Mahmudia

Mahmudia

MAHMUDIA. Asezarea se afla la 8 km departare de Bestepe si la 28 km de Tulcea (pe sosea). Istoria acestei localitati este destul de veche. In apropierea ei, de pilda, exista cetatea Salsovia – asezare civila si militara în epoca romano-bizantina, ale carei urme se vad si azi. Pe vremea romanilor aici erau posturi militare, în incinta cetatii s-a consumat actul final al dramei lui Licinnius (263-324 e.n.), fost împarat al partii de est a imperiului roman. Acesta a fost omorît din ordinul împaratului Constantin cel Mare al Bizantului cu care a fost asociat la domnie. Refugiul si drama lui Licinnius au fost evocate de scriitorul Mihail Sadoveanu în „Umbrele trecutului”. Darîmata de goti în secolul al IV-lea, cetatea Salsovia a fost mai târziu refacuta. Ea a existat pîna în secolul al IX-lea.

Populatia comunei Mahmudia este alcatuita din români, lipoveni si cîteva familii de turci. Cei mai multi locuitori sînt ocupati în agricultura, la recoltatul stufului si cu pescuitul, care este o îndeletnicire traditionala. Pescarii din Mahmudia sînt mentionati în unele vechi documente, printre cele cîteva mii de oameni care pescuiau în lacul Razelm, prin anii 1879-1884.

De pe malul înalt al Mahmudiei, care este adapostita de cîteva înaltimi ce nu depasesc 250 m, se poate urmari cotul pe care-1 face bratul Sf. Gheorghe – iar înspre nord, mozaicul peisajului deltaic. Ca urmare a descoperirii unor zacaminte de calcar siderurgic în apropierea localitatii, multi locuitori se ocupa azi cu mineritul. Calcarul este folosit la Combinatul siderurgic de la Galati.
În incinta scolii de 10 ani de la Mahmudia functioneaza Muzeul „Pe urmele stramosilor”, cu sectii de arheologie (vase de ceramica neagra, amfore romane, caramizi romane, rîsnite s.a.), etnografie (vase pescaresti folosite de-a lungul vremii în aceste locuiri, unelte de prelucrarea lînii s.a.), numismatica (monezi romane, grecesti, bizantine, rusesti etc.).

Delta Dunarii, Autor : Eugen Panighiant [1974]

Lasa un mesaj