VULTURUL  (sat situat în dreptul Maliucului). Numele acestui sat se trage de la multimea cuiburilor de vulturi, ce cloceau odinioara aci în padurile de salcii. De la Tulcea la Maliuc pe acest drum sînt cea 35 km. Desi nu este modernizat, drumul acesta e folosit de unii turisti care vin pîna la Vulturul, iar de aici trec cu barca la Maliuc.

GORGOVA. La jumatatea distantei dintre orasele Tulcea si Sulina se afla mica asezare pescareasca Gorgova, în apropierea careia întîlnim la sud lacul cu acelasi nume, unul din cele mai mari din delta si care se alimenteaza cu apa din bratul Sulina. În lacul Gorgova se pescuiesc mai ales crapi si somni mari. De la Gorgova se poate ajunge pe apa la satul Mila 23 situat la o departare de 6-7 km.

MILA 18 (sau Baba Rada, cum i se mai spune). Un drum de uscat leaga aceasta mica asezare de satul Mila 23, situat mai la nord. Aici, la Mila 18 faceau altadata escala vasele cu pînze sau cu aburi, înainte de a patrunde pe coturile marelui ,,M”. Prin termenul de marele ,,M” se întelege drumul sinos în forma de M, pe care-1 facea bratul Sulina în trecut, înainte de a fi fost rectificat si scurtat. Acest drum îl obliga pe calatorul de pe bratul Sulina sa urce din dreptul Milei 18 pe vechea albie, pîna la Mila 23, de unde cobora spre Crisan. De la Mila 18 se poate merge pe un drum de uscat pîna la Mila 23.

Dupa Mila 18, canalul Sulina traverseaza un lac ce a fost taiat în doua atunci cînd s-au efectuat lucrarile de rectificare ale bratului. Este vorba de lacul Obretin, ale carui parti sectionate – Obretinul Mare la stînga si Obretinul Mic la dreapta – se vad distinct dincolo de malurile canalului. De la Mila 13 se poate urca pe vechiul brat al Sulinei pîna la Mila 23. Descrierea acestei asezari si a împrejurimilor ei se face în capitolul urmator care prezinta ruta de la Crisan la Matita.

CRISAN (centrul acestui sat se afla în dreptul Milei 13). Casele se însira pe ambele maluri ale canalului Sulina, dar mai numeroase pe malul drept. Lungimea satului este de aproximativ 7,5 km. Pe malul stîng se afla soclul unui obelisc care aminteste anul inaugurarii canalului. Tot pe acest mal se afla o cabana pentru vînatori si pescari sportivi. Un mare centru de exploatare a stufului, o cherhana – sunt constructiile pe care le putem vedea aici, la Crisan.

Delta Dunarii, Autor : Eugen Panighiant [1974]

MILA 23  este un sat pescaresc tipic. Asezarea se afla într-o regiune bogata în ghioluri si în apropierea unor zone de stufarii, în care adesea poate fi întîlnita nurca (Mustela lutcreola), si vidra (Lutra lutra). In cautarea de locuri bune de pescuit, strabunii actualilor locuitori ai satului au venit aici din diferite locuri din delta – Chilia Veche, Sulina sau Mahmudia. Pescari din tata în fiu, ei nu se înseala asupra „toanelor” (locuri de pescuit) si stiu sa obtina întodeauna productii bogate. În ultimii ani, aici s-a construit o moderna cherhana, iar în apropiere, pe grindul Stipoc, o pepiniera piscicola.

In aceasta regiune, în care omul are mult de luptat cu capriciile apei, viata a trebuit organizata dupa anumite cerinte. Cel mai mic spatiu pe uscat, oricît de neînsemnat ar fi, este folosit cu grija. Curtea, casa, sopronul, – toate trebuie construite pe un teren mai ridicat spre a fi la adapost de primejdia inundatiei. Acolo unde nu pot fi gasite terenuri mai ridicate, se fac mai întîi supraînaltari de pamînt, pe care sa se dureze apoi constructiile. Mînuirea vîslelor este o arta, cu care copiii locuitorilor se familiarizeaza începînd uneori de la vîrsta de 4-5 ani. Vîslind, pescarii parcurgeau înainte distante impresionante. Acum, barcile sînt mînate de motoare.

Autorii documentelor cinematografice si-au recrutat adesea consilieri pentru realizarea filmelor în Delta Dunarii din rîndul locuitorilor satului Mila 23, buni cunoscatori ai naturii si ai locurilor tainice ale deltei. Documentarul „Printre pelicani”, de pilda, a fost realizat cu concursul acestora, la Ledianca – un ghiol apropiat de Mila 23.

Acest sat cu un specific aparte, urmeaza a fi radical reconstruit, pentru a-l feri de urmarile atît de frecvente ale inundatiilor din Delta Dunarii. În loc de strazi, satul Mila 23 va fi brazdat de canale, fapt care-i va imprima o linie asemanatoare asezarilor lagunare.

Delta Dunarii, Autor : Eugen Panighiant [1974]

Carasul este pestele care se intalneste in majoritatea raurilor cu un curs lent , cat si in baltile de pe tot teritoriul tarii. Se reproduce in 3 serii , incepand din aprilie si pana prin august . Ca o curiozitate a speciei este faptul ca toate exemplarele care depasesc 15 cm , sunt femele . Fenomenul se explica prin faptul ca in anul 2 al vietii lor , organele genitate ale barbatusilor se transforma si din masculi devin femele .

Pescuitul carasului este foarte raspandit printre pescarii de duminica . Se poate spune ca aproape toti pescarii au trecut prin faza de “carasar” , acesta fiind practic ABC-ul in ale pescuitului .

Naditul carasului – Are o foarte mare importanta in pescuitul acestui peste si din acest motiv pescarul trebuie sa-i acorde o importanta speciala. Daca o sa intrebi mai multi pescari de caras , cum nadesc ei, o sa ajungi la concluzia , “cate bordeie , atatea obiceiuri” .

Nada folosita este foarte variata : tarate , paine , grau fiert si sfaramat , turta de canepa , mamaliga , cartofi fierti , etc . Totusi , dupa parerea unora dintre pescari , o nada care se detaseaza net , ar fi srotul de floarea soarelui , mai precis turta de srot prajit . Nu are nevoie de pregatire si poate fi folosita imediat , exceptie facand primavara cand o putem umecta si amesteca cu faina de porumb , faina de peste .

Vara , rolul atractantilor in nada este si el decisiv , la diferitele mixuri se poate adauga vanilie sau un alt atractant cumparat .

Momeli pentru caras – Carasul raspunde la o varietate mare de momeli animale sau vegetale si in functie de sezon le prefera pe unele in detrimentul altora . Pe tot parcursul sezonului se pot folosi rame rosii , viermisori de carne , larve de libelula , iar cand timpul se incalzeste se poate pescui si cu momeala vegetala (cocoloase de paine, mamaliga, grau fiert, porumb in lapte, etc )

Echipament pentru pescuit – Carasul se poate pescui cu varga si pluta , la Sheffield , cu plumbul la fund ,etc .

O configuratie pentru pescuitul la varga :
- Varga : O varga cu o lungime de 5 – 7 m , usoara , este suficienta .
- Linia : De obicei o linie principala de 0,15 mm , cu un forfac de 0,12 mm este perfecta . Unii pescari folosesc linii mai fine , insa asta reprezinta mai mult un “moft” decat o necesitate .
- Plutele : Pentru pescuitul carasului sunt bune plutele “stick” , cu o portanta de 1,5-2 g , insa daca sunt valuri se pot folosi si plute mai “dolofane” .
- Plumbul : Se pot folosi 2-3 bucatele de foita , sau o oliva culisanta , care poate fi oprita de o alica , sa nu ajunga la carlig .
- Carligele : Pentru pescuitul carasului , se folosesc carlige nr. 10 – 14 sau mai mici . De obicei un nr. 12 este suficient , cu mentiunea ca pentru rama trebuie sa aiba tija mai lunga , iar pentru vermusti sau cocolos de mamaliga , mai scurta .
Pentru exemplificare , vezi linia din poza .

Tehnica pescuitului la caras – Se poate pescui foarte bine cu o varga si linie dotata cu un singur carlig, dar daca nu este prea obositor , se pot alege si alte optiuni (2-3 vergi cu 1-2 carlige fiecare). Totul este simplu si nu ar trebui sa sperie pe incepatori. Cand ajungem pe balta fundulea 1, aruncam cativa bulgarasi de nada , in zona unde dorim sa pescuim. Daca avem trasaturi , intretinem vadul cu 1-2 bulgarasi , la fiecare ora .

Trasatura carasului este la inceput de tatonare ,iar pescarul nu inteapa decat in momentul cand pluta este trasa la fund . Bineinteles ca nu este o regula general valabila , insa ne putem adapta stilul , dupa conditiile momentului .

Fir intins !

Se gaseste preponderent in Dunare si baltile ei, dar si in raurile mari din tara noastra, in lacuri si bazine piscicole. Ii plac apele limpezi, apele cu suvoaie domoale si vartejuri linistite, bazinele, zonele unde fundul este tare, nisipos sau piatra. Se gaseste si la baza picioarelor de poduri, baraje, sub butucii scufundati, unde pandeste si ataca prada, formata din obleti, rosioare, babusti si chiar pui de mreana.
In apele stagnante este mult mai greu de prins decat in cele curgatoare, fiind mult mai vigilent.
Hrana consta in tot ce este de origine animala de sub apa – raci, broscute, viermi, insecte, preferand totusi pestisorii mentionati. In functie de marime, prefera anumite specii: exemplarele mari prefera obletii.
Caracteristici: are corpul hidrodinamic, cu cap alungit si gura mare, prevazuta cu dinti pe ambele falci si numerosi altii pe cerul gurii. Prezinta doi canini pe ambele maxilare, cu care isi prinde prada. Are doua aripioare dorsale intrerupte si garnisite cu tepi. Culoarea este verde-cenusie pe spate, cu dungi mai inchise ce se pierd spre linia mediana, restul corpului fiind alb-argintiu metalizat. Atinge lungimi de 30-60 cm cu exceptii de 1 m si 7-8 kg.
Ziua se gaseste pe fundul apei, dar si spre suprafata. Ataca din larg spre mal, la distante relativ mici de acesta, la cca. 5-6 m.
Unelte folosite: lansete cu actiuni de pana la 60g in cazul momelilor vii, si semirigide de 15-30 sau 20-40g la naluci. Fire de buna calitate, cu grosimi intre 0,15-0,25mm, preferabil fluorescente si textile. Se recomanda pescuitul la twister, care este activ si necesita succesiuni de aruncari. La recuperare, prin modulari si manuiri de lanseta, se va incerca imitarea unei miscari cat mai reale a momelilor artificiale.
Momelile vii trebuie lansate usor pentru a ajunge sub apa cat mai viguroase.
Primavara si toamna sunt cele mai prolifice pentru pescuitul salaului. Vara il gasim in locuri umbroase sau in zile ploioase si innorate

Incepand din 2008 sunt prezente pe piata romaneasca greutatile Stonze de la Pallatrax. Conceptul de pescuit ecologic face un pas inainte prin prezenta acestor produse.

Plumbii pentru pescuit clasici sunt inlocuiti cu pietre naturale. “Pietrele” Stonze sunt produse intr-o gama larga de greutati, pentru majoritatea stilurilor de pescuit.

Folosite pe scara larga pot avea efecte benefice imediate, prin reducerea poluarii cu plumb a apelor noastre. Asta ca sa nu mai vorbim de avantajele avute in timpul partidelor de pescuit cand se ofera un camunflaj sporit monturii.

Minciogul este un instrument indispensabil in trusa oricarui pescar.

Mincioage se gasesc in toate magazinele de profil, dar nu orice minciog este minciog.

De la inceput trebuie sa stiti ca exista in principiu doua tipuri de mincioguri, unele de buget redus (care se rup) si unele mai scumpe de la care putem avea pretentii.
Un minciog bun este acela care are coada cat mai lunga (2,5-3m) si mai rezistenta, imbinarea dintre coada si bratele care tin plasa deschisa sa fie metalica, iar deschiderea minciogului sa fie cat mai mare.
De retinut este ca, cu cat deschiderea minciogului este mai mare, cu atat mai usor va fi sa introducem pestele care se zbate in el. Mincioagele mici si ieftine nu isi au locul in trusa unui pescar care cauta peste mare. Daca va limitati la pesti pana in 3 Kg sunt bune si cele ieftine.

Folosirea minciogului

Dupa ce ati agatat un peste maricel si l-ati adus la mal urmeaza “faza cu minciogul”. Acesta ar fi bine sa fie desfacut, la indemana, nu impachetat prin fundul portbagajului.
Folosirea minciogului pentru a scoate pestii din apa este diferit de folosirea minciogului pentru a prinde fluturi. Si anume; pentru a scoate pesti, minciogul va fi introdus in apa, in zona aproximativa unde vreti sa scoateti pestele, apoi veti conduce pestele catre minciog si cu o miscare de ridicare a acestuia, pestele va fi captiv in plasa.
În cazul în care fugariti pestele cu minciogul, acesta se va speria si se va zbate de doua ori mai rau, caz in care exista doua finaluri amandoua dramatice. Unu, nu ve-ti reusi sa-l nimeriti cu mincogul si doi, zbatandu-se cu ultimele forte va scapa din carlig.
Scoaterea minciogului cu peste din apa, nu se va face ridicand minciogul de capatul cozii ci intai se trage pestele la mal, dupa care se apuca cu ambele maini de brateleminciogului si se ridica.

Un element nelipsit din trusa pescarului care spera sa prinda peste pe masura.

Este o componenta e trusei pescarului indispensabila acestuia daca vrea sa se intoarca acasa cu pestii … proaspeti. Poate fi facut din sarma (mai ales in Delta Dunarii, cu un astfel de juvelnic veti fi siguri ca veti gasi pestele pastrat in juvelnic peste noapte, si nu plecat prin gaura facuta de un sobolan de apa), nylon, ata pescareasca.
Juvelnic din plasa metalica

Daca doriti sa eliberati la sfarsitul partidei de pescuit pestii prinsi (desi cel mai bine ar fi sa ii eliberati imediat dupa ce i-ati prins si fotografiat), folositi mai degraba un juvelnic din nylon, cu ochiuri cat mai mici. Juvelnicele cu ochiuri mari fac rani la botul si inotatoarele pestilor.

In apele cu lipitori (mai ales lacurile pline de vegetatie), veti avea surpriza sa va descoperiti pestii morti din cauza atacului acestora asupra branhiilor. Solutia consta intr-un altfel de juvelnic, un sac din panza cat mai deasa. Acesta insa are dezavantajul ca nu permite trecerea decat intr-o masura destul de mica a apei.

Diametrul juvelnicului va fi in concordanta cu talia pestilor. Cu cat sunt mai mari, cu atat diametrul ar trebui sa fie mai mare. Bineinteles, niste pesti mai mici nu se vor simti deloc deranjati intr-un juvelnic mai mare.

Lungimea juvelnicului este importanta in cazul in care din anumite motive (mal inalt sau malos, intinsura) nu puteti ajunge la malul apei. Cu cat va fi mai lung, cu atat va fi mai usor sa le dati drumul pestilor ‘pe topogan’, fara sa va deplasati. O lungime care acopera cam toate cazurile ar fi 2-3 metri.
Juvelnic din plasa de nylon

Intodeauna vom incerca sa punem juvelnicul intr-un loc cu apa adanca, ferit de bataia directa a soarelui, cu un curent de apa care sa permita improspatarea acesteia.
Indiferent de materialul din care este construit, un juvelnic necesita intretinere. Pe langa uscarea obligatorie de la sfarsitul partidei de pescuit, dupa indepartarea mucusului pestilor pastrati prin clatirea repetata in apa in care am pescuit, fiecare tip de juvelnic necesita intretinere specifica. Astfel, juvelnicelor din sarma li se va indeparta rugina si vor fi vopsite in fiecare iarna. Cele din ata vor fi verificate iar ochiurile putrezite vor fi refacute. Mai avantajos din punct de vedere al intretinerii este un juvelnic din fire de nylon.

Pe parcursul unei partide de pescuit pot aparea multiple schimbari ale vremii (vant, ploaie, soare, cer innorat, etc.), la care trebuie sa ne adaptam in cel mai scurt timp posibil (modificarea monturii si nu inlocuirea ei).

Antene pentru plute

Majoritatea firmelor ofera spre vanzare impreuna cu pluta achizitionata si antene de schimb sau separat.

Cele mai intalnite culori sunt galben, rosu si negru, fiecare folosindu-se in anumite conditii astfel:
Galben- vreme inchisa, cer innorat, locuri umbrite de copaci, seara
Rosu- zi insorita, soarele se afla in spatele sau deasupra pescarului
Negru- zile insorite, soarele se afla in partile laterale sau in fata pescarului.
Starlet pentru pluta

In afara antenelor interschimbabile putem folosi, cu acelasi efect, starletii, pentru pescuitul de noapte (somn, crap, stiuca) sau in conditii de vizibilitate scazuta si/sau bucati de plastic viu colorate, despicate longitudinal si care se aplica peste antena existenta.

Atunci cand alegeti un carlig trebuie sa dati mare atentie mai multor elemente. De aceaa am sa va prezint intr-o serie de articole caracteristicile elementelor unui carlig si cum influenteaza acestea modul lor de lucru.

Pentru inceput sa vorbim despre elementele constructive ale unui carlig si anume: paleta sau ochetul, tija, curbura, varful si spinul.

Paleta este elementul care nu permite nodului facut pe tija carligului sa se desprinda de aceasta. Exista noduri care se preteaza mai bine pentru carlige cu paleta, altele pentru carlige cu ochet (in special cele pentru legarea mustelor artificiale).

Tija poate fi mai lunga sau mai scurta. In general, la pescuitul cu momeli vii care se insira pe carlig (rame), tija este mai lunga pentru a permite insirarea momelii, iar la pescuitul cu momeli artificiale (paste), tija este mai scurta (carlige numite italiene), pentru a tine mai bine momeala. Tot pentru pescuitul cu momeli vii, tija poate avea 1-2 spini indreptati in sus, pentru a tine bine momeala.

Varful carligului poate fi drept, indreptat spre tija carligului (numit si “cioc de papagal” sau “italian”), sau spre exterior. Carligul cu varful indreptat spre exterior inteapa mai usor pestele, dar il si scapa mai usor, pe cand carligul cu varful tip ‘cioc de papagal’ inteapa mai greu, dar retine pestele mai bine.

Spinul are rolul de a retine pestele odata intepat. Nu trebuie sa fie nici prea ridicat, caz in care ar opune rezistenta la intepare, nici prea apropiat de carlig, caz in care nu si-ar putea indeplini functia de retinere a pestelui. Tendinta, in conditiile utilizarii tot mai mult a metodei ‘catch and release’, este de a pescui cu carlige fara spin, care ranesc pestele intr-o oarecare masura.

Materialele din care se face un carlig sunt dintre cele mai diverse, plecand de la fierul obisnuit si ajungand pana la aur (carligele trofeu, de colectie). Carligul rezultat nu trebuie sa fie casant (in caz de agatare pe fundul apei sa putem, intr-o oarecare masura, sa-l recuperam), dar nici prea maleabil, pentru a nu putea fi indoit de catre peste. O alta calitate a unui carlig este rezistenta la coroziune, precum si rezistenta acestuia in cazul agatarilor repetate pe fundul apei. In acest scop, dupa fiecare agatare este bine sa verificam ascutimea varfului carligului.

Poate cea mai importanta calitate a unui carlig este capacitatea acestuia, respectiv a varfului carligului, de a intepa pestele. Verificati la cumparare varful carligului miscandu-l pe pielea unui deget. Cel putin la carligele mici, varful ar trebui sa se agate imediat de piele. Daca la celelalte elemente ale unditei mai puteti face rabat la calitate, la carlige este bine sa alegeti ce e mai bun, in ciuda pretului mai ridicat.

Culoarea pe care o pot avea carligele are o gama destul de variata, cel putin in magazine (argintie, aurie, bruna, rosie, neagra, maro). Pe malul apei insa, folositi carligele care au o culoare cat mai apropiata de cea a momelii. Daca vedeti ca vecinii prind iar dvs. nu, culoarea carligului poate fi una dintre cauze.

Nu incercati sa ascutiti un carlig al carui varf s-a tocit, chiar daca era unul “prinzator”. Carligele fiind de obicei ascutite pe cale electrochimica, pila sau smirghelul dvs. nu vor face decat sa-l strice si mai mult. Mai bine cumparati unul identic, mai ales ca pretul unui carlig nu este atat de mare in raport cu celelalte elemente ale unei undite sau lansete.

Carligele se masoara in functie de distanta dintre varful lor si tija (deschiderea). Scara de masurare incepe de la 26 (carligul cel mai mic), ajunge la 1 (carlig la care distanta varf – tija este cam de 1 cm), dupa care se continua cu 1/0, 2/0…, ajungand la carligele pentru pescuitul pestilor oceanici (rechini, marlini). Carligele duble sau triple se folosesc de obicei la pescuitul pestilor rapitori, la echiparea linguritelor artificiale, a voblerelor.

Momitorul Tutti este o noutate mondiala, revolutionara, in domeniul nadirii de fund, de mare precizie. Este un dispozitiv simplu si eficient care imprastie nada din momitor generand un nor de 4 – 5 ori mai mare decat cel obtinut prin folosirea momitoarelor clasice. Modul de functionare este, cum am mai spus, foarte simplu. Se umple momitorul cu nada, dupa tragerea arcului in pozitia comprimat, apoi impingem tubul de plastic inapoi prin nada, pentru a creea un canal de drenaj. Un alt avantaj ar fi faptul ca este prevazut cu 2 fante speciale pentru forfacurile cu carlige, garantand astfel ca si carligele vor ajunge acolo unde ajunge si nada impiedicandu-le sa se incurce intre ele in timpul lanseului. Specialistii recomanda introducerea de momeli vii in nada din momitor pentru marirea eficacitatii si pentru disiparea mai rapida a nadei.